Asociația AS 2001 Alba Iulia anunță lansarea oficială a proiectului „TINERI LA START” (ID 336737), o inițiativă amplă dedicată sprijinirii tinerilor din județele Alba și Sibiu în drumul lor către o carieră sustenabilă. Proiectul se desfășoară în perioada 1 iulie 2025 – 30 iunie 2028 și este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Educație și Ocupare, având o valoare totală de 4.972.801,62 lei, din care 4.226.881,38 lei reprezintă finanțarea din partea Uniunii Europene, 745.920,24 lei sunt alocați din bugetul național.
Scopul proiectului este facilitarea integrării pe piața muncii a cel puțin 280 de tineri, inclusiv tineri NEET (Not in Education, Employment or Training), cu vârste între 16 și 30 de ani, cu domiciliul sau reședința în județele Alba și Sibiu.
Grupul țintă al proiectului este format din minimum 280 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani, aflați în căutarea unui loc de muncă, din județele Alba și Sibiu. Dintre aceștia, 115 sunt tineri NEET, 100 sunt femei, iar 45 aparțin etniei rome. Participanții vor beneficia de servicii integrate menite să le crească șansele de ocupare.
Activitățile proiectului vizează furnizarea de servicii personalizate de informare, consiliere și mediere a muncii. Participanții vor avea acces la programe de formare profesională autorizate în domenii precum alimentație publică, comerț, construcții și instalații. În plus, aceștia vor beneficia de sprijin constant prin servicii de acompaniere socio-profesională, pe întreaga durată a proiectului.
Proiectul „TINERI LA START” este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Educație și Ocupare.
Pentru informații suplimentare, vă stam la dispoziție:
Todorean Adriana
Asociația AS 2001 Alba Iulia
Str. Miron Costin, nr. 2
Tel./Fax: 0258 814 227, 0726 248 971
E-mail: as2001alba@ yahoo.com
Website: www.as2001alba.ro